GÂNDUL LIVE. Tudor Chirilă: Asistăm la o degradare totală a procesului de educație! Guvernul dă dovadă de incompetență

Publicat: 04/11/2020, 11:59
Actualizat: 04/11/2020, 12:48

Tudor Chirilă critică dur guvernul României, care nu reușește să ia măsuri în sprijinul elevilor, în pandemie, pentru a ține școlile deschise, în condițiile în care învățământul online nu a dat randament. „E dezastruos!”, spune artistul într-o intervenție dură pe Facebook.

„Mi se pare că suntem într-un moment de degradare totală a procesului nostru de educație. Că vorbim despre un guvern și aș vrea aici să mă refer la Ministerul Educației, un guvern incompetent, care nu reușește să controleze situația educațională din România, nu reușește să își împlinească un mandat de management.

Toate țările occidentale care au cazuri mult mai multe decât România, care sunt chiar în lockdown, au decis că școala este cel mai important lucru pentru copiii acestor nații, că școala trebuie să continue.

E dezastruos faptul că alegem să nu facem totul, să nu găsim o soluție pentru clasele primare. Cred că se pot găsi soluții. Sunt unele școli care au făcut eforturi susținute în a respecta normele Covid și au reușit să nu aibă cazuri”, a declarat Tudor Chirilă.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai...
×